Pastorală la Nașterea Domnului a Î.P.S Filaret, Mitropolitul Făleștiului și Exarh al Moldovei

 

 

 

 

                                PASTORALA LA NAȘTEREA DOMNULUI 2024                                           

Prea Cucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal,

Dreptmăritorilor crestini din cuprinsul de Dumnezeu Păzitei

Mitropolii a  Făleștiului și Exarhatului  din  Moldova

Har și pace de la Mântuitorul Hristos, i-ar de la noi arhierești binecuvântări.

 

,,Hristos se naște, slăviți-l,

Hristos din ceruri, întâmpinați- l,

Hristos pe Pământ, întâmpinați-l,,

 

Preacuvioși  și preacucernici părinți!

Iubiți fii și fiice duhovnicești !

 

În  aceste  frumoase  și  înalte  zile,  premărgătoare  Luminatei  Sărbători  a  Nașterii  Domnului  toată  Ortodoxia este  în  așteptarea  bucuriei  mari,  care  va  fi  pentru  tot  poporul,  că  vi  s- a  născut  azi  Mântuitorul,  care  este  Hristos  Domnul  Luca, 2, 10-11.  Întreg  poporul  Binecredincios  este  în  post  și  rugăciune,  împodobite  fiind de nepieritoare colindele  românești.  Pruncul  Iisus,  născut  în  ieslea  Bethleemului   vine  pe  pământ  pentru  a  scăpa  omenirea  de  robia  patimilor  și  de  a- i  călăuzi  spre  obiectivul  suprem,  ai  creștinității- Mântuirea.

La  plinirea  vremii,  Dumnezeu  a  trimis  pe  Fiul  Său,  născut  din  femeie,  născut  sub  lege  să- și  răscumpere  ca să  dobândim  înfierea  Galateni 4,4- 5.  Mărire  pentru  cei de  sus  lui  Dumnezeu  și pe  pământ  pace,  între  oameni  binecuvântare,  spuneau  îngerii în  noaptea  Nașterii  Domnului.

Dragi  frați  și  surori întru  Hristos  Domnul!

Marele  Praznic  al  Nașterii  Domnului  și  Mântuitorul  nostru  ne  îndeamnă  spre   Mântuirea  sufletului, și   spre  o  ascensiune  duhovnicească  prin  evlavie,  rugăciune  și  dragoste  față  de  Dumnezeu  și  semenii  noștri.  Este  semnificativă  și  alegorică această  chemare.  Anume, e  acum,  când  situația  pe  întreg  globul  este  una  maxim  tensionată,  marcată  prin  război  și  dezmăț,  multiple    crime  împotriva  umanității.  Când  milioane  de  creștini  sunt  în  suferință  și  deznădejde, luând  calea  pribegiei.  Anume  acum,  chemarea  Mântuitorului  Hristos  și  deci,   a  Sfintei  Biserici  Ortodoxe  spre  rugăciune    și  pocăință,  dragoste  față  de  aproapele este  una  absolut   și  stringent  necesară  în  aceste  zile  deloc  ușoare  pentru  omenire.

Reieșind  din  cele  susmenționate,  Smerenia  mea   vine cu  cele  mai  sincere  și  cordiale  felicitări  cu  acest  binecuvântat  prilej- Sărbătoarea  Nașterii  Domnului.  Vin  și  cu un îndemn  profund  duhovnicesc  de  a  vedea  în fiecare  din  semenii  noștri  trăsături  caracteristice Mântuitorului  Iisus  Hristos, dragoste  jertvelnică,  milostenie  pentru cei aflați  în  suferință,  deoarece  fiecare  din  noi  este  o  creatură  a  lui  Dumnezeu.  Fie  ca  pe  pământ  să  se  instaureze  pacea,  binecuvântarea  Domnului  și  Mântuitorului  nostru  Iisus  Hristos  să  fie  pace  în  familiile Frățiilor  Voastre,  sănătate  durabilă, prosperare,  iar  Pruncul  nostru  născut  în  ieslea  Bethleemului  să  vă  călăuzească  pașii  spre  Mântuire.

 

    Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Botezul Domnului și a Anului nou 2024 vă adresăm tuturor calde și părintești  felicitări, urări de pace și sănătate.

 

La  Mulți Ani !

 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și Dragostea lui Dumnezeu Tatăl  și Împărtășirea  Sfântului Duh să Fie cu voi, cu toți !

 

Al vostru smerit și către Hristos – Domnul rugător

 

+ F I L A R E T

Mitropolitul  Făleștiului  și Exarh al  Moldovei