În Duminica a V-a a Postului Învierii Domnului ,cea a Cuvioasei Maria Egipteanca Înalt Prea Sfințitul Părinte Filaret,din mila lui Dumnezeu Mitropolitul Făleștiului și Exarh al Moldovei a liturghisit alături de soborul de clerici și un număr impresionant de pelerini ai Complexului monastic Mitropolitan„Sfânta Treime”din localitatea Troița Nouă,raionul Anenii Noi. Modesta ca spațiu biserica mănăstirii ți teritoriul adiacent ei s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru un număr impresionant de pelerini.În cadrul serviciului divin ierarhul ,clerici coliturghisitori și dreptcredincioasa adunare au înălțat rugăciuni Mântuitorului Hristos pentru instaurarea păcii și bunei înțelegeri intre popoare,finisarea tuturor conflictelor militare ,ce zilnic răpesc mii de vieți omenești.În consistentul și emoționantul Său cuvânt predicațional Vladica Filaret a vorbit credincioților prezenți despre necesitatea de a fi în permanentă rugăciune și asceză pentru a fi demni de a întâmpina cu aleasă bucurie duhovnicească Sărbătoarea Sărbătorilor-Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.La finele serviciului divin numeroși credincioși ,ce au primit dezlegarea preotului-duhovnic au fost împărtășiți cu Cinstitul Trup și Sânge a Mântuitorului.
Liturghie arhierească în Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca la Complexul monastic Mitropolitan
30 martie 2026
84 Vizualizări
30 martie 2026
-
Distribuie
Alte noutăți
Articole noi
Recomandate
Prea Sfinţitul Filaret

























