Duminica lui Zaheu-Vameșul la mănăstirea„Buna Vestire”

In Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh Prea Sfințitul Părinte   Aviv,Episcopul Făleștiului și a Ocniței a săvârșit Sfânta și Dumnezeeasca liturghie arhierească la mănăstirea„Buna Vestire”din comuna Nihoreni,raionul Râșcani.Prea Sfinția Sa a avut ca coliturghisitori clericii așezământului monastic,iar modesta ca spațiu biserică a mănăstirii s-a dovedit a fi neincăpătoare pentru un număr mare de pelerini.In cuvântul său de povață duhovnicească,rostit după citirea Evangheliei de la Sfântul Evanghelist Luca,19,v.1-10 Vladica Aviv a vorbit dreptcredincioșilor prezenți despre pasajul cu privire la intâlnirea Mântuitorului Hristos cu Zaheu-Vameșul și semnificația acesteia pentru creștini.Prea Sfinția Sa a accentuat că este pe puterile fiecărui creștin să se elibereze de povara păcatului,astfel apropiindu-se de Impărătia lui Dumnezeu.La finele serviciului divin numeroși credincioși au fost impărtășiti cu Cinstitul Trup și Sânge a Mântuitorului.